The EU Settlement Scheme - What is it?

Brexit a avut loc pe 31 ianuarie 2020 prin Acordul de retragere din Uniunea Europeană.

Acum ne aflăm în perioada de tranziție, care va dura până la 31 decembrie 2020.

Pe timpul perioadei de tranziție, cetățenii UE/ZEE/Elveției pot:

  • Continua să intre în Marea Britanie până la data de 31 decembrie 2020
  • Fi însoțiți de membrii familiei apropiate sau extinse
  • Obține statutul de stabilire provizorie (în engleză: Pre-Settled Status)
  • Obține statutul de rezident permanent (în engleză: Settled Status) după cinci ani

Sistemul de înregistrare a cetățenilor UE este noul statut de imigrare pentru cetățenii UE care locuiesc în Marea Britanie în prezent. Aceleași reguli se aplică cetățenilor din Irlanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. Cei care vor intra în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020 vor putea de asemenea să se înregistreze în acest sistem.

Dacă cererea dumneavoastră este acceptată, veți obține fie statutul de rezident permanent (Settled Status) sau statutul de rezident temporar (Pre-settled Status) și veți putea să locuiți și să munciți în continuare în Marea Britanie după 30 iunie 2021.

Nu vi se va cere să alegeți ce statut doriți să solicitați. Statutul pe care îl veți obține va depinde de cât timp ați locuit deja în Marea Britanie la momentul solicitării. Drepturile dumneavoastră vor fi diferite în funcție de ce statut veți obține.

În general, statutul de rezident permanent se obține atunci când:

  • ați început să locuiți în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020
  • ați locuit în Marea Britanie pe o perioadă continuă de cinci ani (denumită „rezidență continuă”)

Dacă nu aveți cinci ani de rezidență continuă atunci când depuneți cererea, cel mai probabil veți primi statutul de stabilire provizorie. Trebuie să fi început să locuiți în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020. Trebuie să faceți acest lucru înainte ca statutul dumneavoastră de stabilire provizorie să expire.

(„Reședință continuă” – cinci ani în Marea Britanie timp de cel puțin șase luni pe parcursul oricărei perioade de 12 luni)

Statutul de rezident permanent are rolul de a asigura diverse drepturi ale cetățenilor UE în Marea Britanie, inclusiv dreptul de ședere, dreptul la muncă, dreptul de a accesa servicii publice și altele. Puteți citi mai multe despre acest lucru pe pagina Drepturile dumneavoastră.

Puteți descărca ghidul nostru PDF pentru solicitarea statutului de rezident permanent dând click pe Ghid pentru statutul de rezident permanent.

Dacă aveți nevoie de asistență suplimentară, accesați pagina Sprijin și resurse.

Toți cetățenii UE/ZEE/Elveției și membrii familiei lor care au intrat în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020 și doresc să locuiască și să muncească în continuare în Marea Britanie după data de 30 iunie 2021 trebuie să se înscrie în sistemul de înregistrare a cetățenilor UE. Aceasta include cetățenii UE căsătoriți cu un cetățean britanic, copiii (cu excepția cazului în care aceștia au deja pașaport britanic) și persoanele care dețin un card de rezidență permanentă (în engleză: Permanent Residency Card).

Singurele excepții sunt cetățenii irlandezi (întrucât Irlanda are alte acorduri cu Marea Britanie) și cei care dețin un permis de ședere pe perioadă nedeterminată (în engleză: Indefinite Leave to Remain), care se pot înscrie dacă doresc, dar nu li se solicită acest lucru.

De asemenea, membrii apropiați ai familiei persoanelor cu statut de rezident permanent care li se alătură după perioada de tranziție pot solicita statutul de stabilire provizorie (apoi pe cel de rezident permanent), dar trebuie să facă acest lucru în termen de trei luni de la data sosirii.

Sistemul de înregistrare a cetățenilor UE care doresc să se înscrie este deja deschis. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 30 iunie 2021.

Părinții pot depune o cerere pentru copii sub vârsta de 21 de ani dacă aceștia sunt cetățeni UE/ZEE/elvețieni, sau dacă părintele sau soțul/soția/partenerul civil este cetățean UE/ZEE/elvețian.

După verificarea identității, veți fi întrebat/ă dacă doriți să depuneți o cerere separată sau dacă vreți să o legați de cererea părintelui. Pentru a lega cererea copilului de cea a părintelui, trebuie să furnizați numele părintelui, numărul de referință al cererii părintelui și dovada relației (adică certificatul de naștere). Copilul va primi apoi același statut ca și părintele.

Statutul de stabilire provizorie va fi acordat pe o durată de cinci ani de la data aprobării cererii. Solicitantul își va pierde statutul de stabilire provizorie dacă va petrece mai mult de doi ani consecutivi în afara Marii Britanii.

Statutul de rezident permanent se va pierde numai dacă individul este absent din Marea Britanie din orice motiv pe o perioadă de cinci ani consecutivi (patru ani consecutivi în cazul cetățenilor elvețieni). Infracțiunile comise ulterior pot duce, de asemenea, la revocarea statutului.

După ce veți trimite cererea către Sistemul de înregistrare a cetățenilor UE, veți primi un e-mail cu decizia conform căreia ați primit statutul de rezident permanent sau de stabilire provizorie, sau dacă cererea v-a fost respinsă.

Dacă nu sunteți de acord cu decizia, veți fi informat în scrisoare dacă puteți solicita revizuirea deciziei cu privire la cererea dumneavoastră de a fi înscris în sistemul de înregistrare a cetățenilor UE. Această procedură se numește revizuire administrativă. Dacă nu sunteți de acord cu decizia, dar scrisoarea vă informează că nu puteți cere o revizuire, trebuie fie să acceptați decizia, fie să căutați alte mijloace legale de a o contesta; ați putea lua în considerare să consultați un expert juridic în această privință.

Revizuirea administrativă

Informațiile de mai jos, care detaliază cum puteți cere o „revizuire administrativă” dacă nu sunteți de acord cu decizia, sunt preluate de pe site-ul guvernului britanic:

Puteți solicita o revizuire administrativă din interiorul Marii Britanii.

Puteți solicita o revizuire administrativă dacă:

  • cererea v-a fost refuzată din motive de eligibilitate
  • vi s-a acordat statutul de stabilire provizorie, dar considerați că vă încadrați la statutul de rezident permanent

De asemenea, puteți depune oricând o nouă cerere pentru a fi înscris în Sistemul de înregistrare a cetățenilor UE, de exemplu, dacă doriți să treceți de la statutul de stabilire provizorie la statutul de rezident permanent. Această solicitare va fi gratuită.

Pentru a depune o cerere, trebuie să solicitați o revizuire administrativă în termen de 28 de zile de la data e-mailului prin care ați primit decizia.

Va trebui să completați formularul de solicitare a revizuirii administrative.

Trebuie să completați un formular separat pentru fiecare persoană care solicită o revizuire, indiferent dacă este vorba despre un copil sau un adult.

Solicitarea unei revizuiri administrative costă 80 de lire de persoană.

Procedurile descrise mai sus se aplică cetățenilor UE ajunși în Marea Britanie înainte de ziua Brexitului și în timpul perioadei de tranziție, o perioadă de 11 luni pe durata căreia regulile UE se aplică în continuare în Marea Britanie. În această perioadă, Marea Britanie va rămâne atât în uniunea vamală UE, cât și pe piața unică. Acest lucru înseamnă că lucrurile vor sta, în mare, la fel. Aceasta include:

  • Călătoriile din și înspre UE (inclusiv regulile privind permisele de conducere și pașapoartele pentru animalele de companie)
  • Libertatea de circulație (dreptul de a trăi și de a munci în UE și vice versa)
  • Comerțul între Marea Britanie și UE, care va continua fără introducerea de taxe sau verificări suplimentare

Perioada de tranziție, sau de implementare, va dura până la data de 31 decembrie 2020.

Cei care vor intra în Marea Britanie după această dată vor fi probabil tratați diferit. Ați putea dori să consultați documentul guvernului britanic, “The UK’s point-based immigration system: policy statements” (document disponibil în limba engleză)

Cetățenii UE/ZEE/Elveției își vor putea aduce membrii apropiați ai familiei în Marea Britanie după 31 decembrie 2020 dacă se aplică ambele condiții de mai jos:

  • relația dumneavoastră cu ei a început înainte de 31 decembrie 2020
  • relația dintre dumneavoastră continuă atunci când solicită să vi se alăture

Dacă sunteți cetățean elvețian, veți putea să vă aduceți soțul/soția sau partenerul civil în Marea Britanie până la data de 31 decembrie 2025, dacă se aplică următoarele condiții:

  • relația dumneavoastră cu ei a început înainte de 31 decembrie 2025
  • relația dintre dumneavoastră continuă atunci când solicită să vi se alăture

În cele mai multe cazuri, membrii apropiați ai familiei sunt:

  • Soțul, soția, partenerul civil, partenerul necăsătorit al unui cetățean UE/ZEE/elvețian
  • Copilul, nepotul, strănepotul sub vârsta de 21 de ani
  • Copilul sub vârsta de 21 de ani aflat în întreținere
  • Părintele, bunicul, străbunicul aflat în întreținere
  • Ruda aflată în întreținere
  • Statutul de rezident permanent nu este echivalent cu cetățenia britanică sau cu un pașaport britanic.
  • Dacă aveți statut de rezident permanent, puteți solicita cetățenia britanică la 12 luni după ziua în care ați primit statutul de rezident permanent (sau imediat, dacă sunteți căsătorit/ă cu un cetățean britanic). De asemenea, trebuie să îndepliniți celelalte cerințe pentru cetățenie.
  • Copiii născuți în Marea Britanie nu sunt automat cetățeni britanici. Aceștia pot solicita cetățenia dacă unul dintre părinți este britanic, sau dacă unul dintre părinți are permis de ședere pe perioadă nedeterminată, rezidență permanentă sau statut de rezident permanent (copiii născuți în Marea Britanie din părinți cu statut de stabilire provizorie vor fi automat eligibili pentru statutul de stabilire provizorie).
  • Marea Britanie permite „dubla naționalitate” – unele state UE nu permit acest lucru – vă rugăm să verificați care este politica țării dumneavoastră la ambasadă sau la consulat.

Pentru mai multe informații despre cetățenia britanică, vizitați această pagină.

Informațiile de pe acest site sunt oferite doar cu scop de orientare. Ele sunt bazate pe înțelegerea pe care o avem despre propunerile actuale și sunt corecte la momentul publicării pe Internet. Citizens’ Rights Project nu acceptă nicio răspundere pentru acțiunile pe care le veți lua bazate pe informațiile oferite, și recomandăm să consultați consilieri profesionali adecvați.

În plus, acest site conține linkuri către surse externe de informații pe care credem că le veți considera utile și pe care le considerăm ca provenind din surse fiabile. Cu toate acestea, nu ne asumăm răspunderea pentru conținutul sau integritatea oricăror site-uri externe.